DEZVĂLUIRILE lui Crin Antonescu. Care este miza introducerii uninominalului pur

DEZVĂLUIRILE lui Crin Antonescu. Care este miza introducerii uninominalului pur
Publicat: 23/05/2012, 17:06
Actualizat: 25/05/2012, 09:13

Președintele PNL a precizat că a optat pentru sistemul uninominal dintr-un singur tur pentru alegerea parlamentarilor pentru ca pe scena politică să rămână doar două partide.

Crin Antonescu a subliniat că scopul principal după alegerile parlamentare îl reprezintă dispariția PDL.

„Scopul legii electorale este să rămână două partide, unul de stânga PSD și altul de dreapta PNL. Asta ar fi sănătos și de asta am optat pentru o astfel de formulă”, a declarat la Antena 3 președintele PNL.

Liberalul a adăugat că nu poate spune dacă președintele Băsescu va fi suspendat, dar că trebuie pus capăt modului în care acesta face politică.

Crin Antonescu nu este la prima declarație care vizează dispariția PDL după alegerile parlamentare. El a vorbit despre această „misiune” și la Congresul din 2010 când a fost ales președinte al PNL.

„Miza noastră este să devenim partidul major al dreptei românești, iar asta înseamnă eliminarea PDL. Eliminare democratică, dar care este una necesară, igienică”, susținea Antonescu în august 2010.

Congresele USL au adoptat în luna aprilie o Rezoluție prin care se angajează să nu colaboreze cu Traian Băsescu sau PDL.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Retragere numerar de la bancomat. Anunț pentru toți românii care scot bani de la ATM
Cele trei semne zodiacale care știu întotdeauna ce trebuie să spună. Toți le caută compania
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Experții în nutriție din Anglia cer interzicerea prăjiturilor și biscuiților în școli